Membrii comisiei speciale privind proiectul de la Roșia Montană, întruniți în prima ședință, au stabilit că se vor deplasa la Roșia Montană săptămâna viitoare, urmând ca în ziua de miercuri să discute cu autoritățile locale, ONG-urile și cu localnicii. Mai mult, după întoarcerea de la Roșia Montană, joi, după ora 16.00, liderii protestatarilor din Piața Universității vor fi chemați în Parlament la dezbateri.
După ce aproximativ 30 de mineri au protestat în subteran cerând aprobarea proiectului de exploatare, premierul Victor Ponta a mers la Roșia Montană convingându-i pe ortaci să iasă din mină, cu promisiunea că va trimite acolo și comisia parlamentară specială.
Acest for este prezidat de senatorul PSD Darius Vâlcov, avându-i ca vicepreședinți pe liderul deputaților PNL, Andrei Dominic Gerea, și liderul senatorilor PPDD, Haralambie Vochițoiu. Totodată, secretarul comisiei este deputatul PC, Ioan Moldovan.